Muiştilor

Beau ca un porc, fumez ca un turc. Nu ştiu ce vreau şi ce fac, m-arunc cu aplomb in discuţii ce nu mă depăşesc complet, dezvoltându-mi limbajul cvasi-abject. Mă iubesc, mă urăsc. Trăiesc ca un vierme pe un munte prea înalt de vise şi speranţe, încerc să deschid uşi fără clanţe.

Mă ironizaţi, în morţii voştrii, mă bârfiţi. De parcă voi aţi fi mai buni. În timp ce eu îmi găsesc consolarea-n cărţi, muzică, alcool şi nicotină, voi tânjiţi dup-o bârfă, vă doare de ce altul suspină, de ce e aia-n maşină, de ce tânjesc dup-atropină. Mă doare-n instrumentul pe care nu-l am de voi, adică deloc. Evit cu politeţe si inteligent întâlnirile voastre ad-hoc, mă perind pe lângă persoane de-ncredere, chiar cu noroc.

Bă, io iubesc, bă ! Lumea, tot ce mă-nconjoară, aşa cum e ea, într-o doară. Tre’ să te mai bucuri şi de lucruri simple şi mărunte, care conturează adevăratul sens al vieţii scumpe.

Nu stric-un zâmbet întors, nu-ţi întoarce stomacul pe dos ! Încearcă şi tu si vei vedea că poţi face un om fericit dăruindu-i din bunăstarea ta.. Iubeşte-te pe tine-ntâi şi viziunea despre viaţă ţi se va schimba. Nu-s eu cel mai în măsură să-ţi dau un sfat, dar totuşi, îţi spun că vei fi mai fericit, mai împăcat cu tine însuţi. Egoist, spart, beat, altruist ori miserupist/muist, zâmbeşte şi ţi se va zâmbi. Ori de crezi că nu-ti tre’ zâmbetele altora, zâmbeşte-ţi ţie. Fii mereu pe felie, dă castane la chelie !

Dulce gargară, dulce aşteptare a nimicului în părăsita gară.. Unghii roşii, verzi, gălbui, toate te fac dezunăzi la un cui. Ce mai poţi să spui, când azi  nu-i azi, iar mâine nici nu-i ?

Plin de dorinţe, dezirabil, infect, dorit, ciordit şi matolit.

Eu sunt eu, nu-s nicicum. Eu sunt acolitul de nicăieri, pierceing de elctrum plin de sebum de la aronganţa voastră ce se reflectă chiar şi pe faianţă..

Alandala

Un joc absurd, cretinoid, surd, stupid. Un aer candid, o privire-n care se oglindeşte langoarea, o privire din care uneori lipseşte pudoarea.

Ovalul mă-nebuneşte, împingându-mă-n braţele incuriei, în marea-nvolburat-a literelor, a demimondenelor mele.

Joculeţ monstruos, cuvânt onctuos

întors pe dos.

Lipsit de patos şi furios, rod blazat un os.

Osul beţiei, mizantrop,

edulcoreaza cvasi-eropatia fără scop.

Mă maschez în histrion, dansez nebun în propriu-mi zbucium

pe ringul neundelui.

Deloc lucid în prezent, joc rolul observatorului,

perorând vulgar despre demimondenul lent.

O partid-orgiastică de facticism şi cinism.

Partida obubilat-a destinului ne erodează fără scrupule, spiritul.

Orgiastic este spectacolul de artificii ale sufletelor estropiate, scuipate şi mistificate.

De rate săturat, blazat şi de litere edulcorat.

Facticism şi abuz- ne folosim de ele ca strămoşii de obuz!

Şi totuşi, nu exist în această lume, sunt anacronic, supersonic.

Cinism până la refuz, de ce să mă mai acuz ?!

Nu-ncerc să vă fac pe plac, nu-ncerc nici să displac. Nu-s onctuos, ci un blazat c-un creier de meadre ros.

Sunt un luptător desăvârşit, apăr cetatea sub asediu în timp ce anii de penitenţă mi i-am ispăşit. Am isprăvit, am atins apogeul demenţial, m-am sinucis atârnând de sequoia-n timp ce ploua torenţial. Cadaveric şi imund, acum în neunde mă scufund. S-aprins o vâlvătaie, adulmecând izul de regret de la pârnaie..

Presărat cu vicii

Suflul zbuciumat ne piaptănă, ne aruncă praful peste ochi, ne răneşte gâtlejurile şi ne-njunghie, implacabil, inimile. Încerc forţele a-mi aduna pentru a-nfrunta marea vindicativă putere, dar vântul de S-E mă cere. Sunt la pământ acum, mi-e teamă să mă mai ridic. Printr-un efort sisific, culeg vorbe din amintirile şterse şi uitate, astfel întremându-mă.

Degeaba. Fiecare pe propriu-i drum, adâncit în al său nesfârşit zbucium. Mă rănesc cu fum, vomitându-mi speranţele-nsângerate-n toaleta tenebrei găuri. În buzunarul rupt mai am un sâmbure de sentiment năucitor, absurd, acid, placid, sonor. O să-l ard pe rugul mistificării şi o să pun cenuşa-ntr-o ruginită urnă, cu care-o să dorm la căpătâi.

Un suflet ce se vrea imatur, visând la ochiul sur. Îmi plânge trupul şi suspină, tânjind dup-o picătură de atropină, e trist şi adopt-o atitudine cabotină. Sufletu-mi e estropiat, obnubilat, prizonierul eropatiei adolescentine..

M-adăpostesc în colţul genunei, doar aşa plutind deasupra terenului acid al ataraxiei, cu oniric drogându-mă. Histrion şi monoman, al bibliotecii şobolan, ce priveşte cu langoare spre tot ce-l înconjoară, mai are un pic şi se omoară cu blazare.

Presărat cu vicii, când apatic, când extatic, când onctuos, când sarcastic, mă predau incuriei cu paşi sobri şi grei, pudibond si panicard.