Orasul in care va aflati e pe harta mic,dar orasul in care traiesc eu e infinit.El gazduieste liceul meu mult iubit,serviciul mamei,locurile mele de evadare preferate.Si e orasul in care m’am nascut.Si-n care am atatea amintiri..Placute sau mai putin placute,nu conteaza.Sunt ale mele!Si prin el alerg desculta prin vise.Si ce vise!Dar se-ntampla sa’mi intre cioburi de sticle abandonate-n talpile-mi firave..si apoi sangele-mi ploua si’mi cade ceva-n cap sau ma-mpiedic de ceva.Si e evident ca visurile nu ma vor.Daca nici acolo nu pot avea ce vreau,atunciunde?Si cu cine?Si de ce?Si atunci se trezeste demonul din mine,care-ncearca sa evadeze neincetat.Dar lanturile-n care-i tintuit nu le va rupe.

Si ma trezesc din nou plutind pe strazile obosite de atatia pasi ingrijorati,dezlantuiti in furie si iubire.Si ele n’au cum sa lupte,n’au cum sa castige lupta cu oamenii,n’au cum sa le cucereasca zambetul,sau macar sa’l picteze pe fetele lor livide de atatea necazuri si ipohondriile batranetii romanesti.Si atunci ele sunt impanzite de afise inutile,care,pare-se,ar avea rolul de a-ti deschide orizonturi noi,spre o viata mai buna.

Un oras peste care domina pesimismul.Un oras in care oamenii distrug ceea ce nu stapanesc.Un oras in care oamenii-ti distrug visele,determinandu-te sa-ti cladesti altele noi:desarte,imunde,eterne.Si vor sa te schimbe,sa te faca sa crezi ceea ce vor,ce li se pare lor ok.

Si atunci orasul de ce n’ar incerca sa se razvrateasca?Daramand cladiri,surpand sosele,inebunind oamenii,turturii urmarindu-i ca sa gaseasca momentul oportun pentru a le strapunge teasta..

Si toate acestea se-ntampla-n orasul meu,un oras in care oamenii nu mai zambesc.cityscene11