Un monstru cu fruntea mereu lipită de monitor. Un monstru cu suviţe verzi aproape imperceptibile.
Un monstru care nu mai suportă vorbăraia prolixă a celor din jur, care ar da orice pentru linişte. Linişte !
Un monstru care vrea bere si ţigari acum, vrea să fie departe de locul acesta numit impasibil casă. Vrea să fie cu aceia pe care-i consideră prieteni.. vrea cu ei , să râda, să se simta bine.
Un monstru care vrea să fie şi el ca ei,  să traiască oricare clip-a vieţii din plin, cu ei.
Un monstru care ştie că-i diferit şi-şi doreste ca măcar o clipă să renunţe la gândurile filozofice şi să se bucure de simpla existenţă.
Un monstru căruia-i e teama a se mai increde-n oameni, singurul în care mai crede acum fiind în alt cartier, înamorat.
Un monstru dependent de net,  de comp, ce citeşte prea mult poate pentru a scăpa de-ndoieli şi pentru a evita durerea ineluctabilă, oricum.
Un monstru trist.Un monstru care pentru a reuşi ce şi-a propus, tre’ să renunţe la ce ţine mai mult, ştiind că-i va pricinui o durere mare, dar e un rău necesar..