As simple as fuck

Păr buclat şi mediu, copil abrutizat, ţi-este sufletu-n asediu.
Altcineva, pe lângă mine, a mai pus ochii pe tine. Crize de gelozie, privire-ngheţată, în paralizie..
Te copiază, analizează, cercetează – nu contează !
Banal – nu-mi mai pasă.

Motto.

” Scoate-ţi masca de pe faţă, eşti doar tu cu tine însuţi;

închide ochii spre a nu vedea, uită ceea ce te-au învăţat alţii,

anulează-ţi ego-ul şi cufundă-te in abisul din interiorul tău.

Acolo stai mut şi surd şi crede cu toată tăria în ceea ce simţi;

deschide-ţi sufletul pentru ca floarea Adevărului să poată  înflori în inima ta.

Numai aşa vei deveni OM. ”

Aşa, ca de sărbători..

Un monstru cu fruntea mereu lipită de monitor. Un monstru cu suviţe verzi aproape imperceptibile.
Un monstru care nu mai suportă vorbăraia prolixă a celor din jur, care ar da orice pentru linişte. Linişte !
Un monstru care vrea bere si ţigari acum, vrea să fie departe de locul acesta numit impasibil casă. Vrea să fie cu aceia pe care-i consideră prieteni.. vrea cu ei , să râda, să se simta bine.
Un monstru care vrea să fie şi el ca ei,  să traiască oricare clip-a vieţii din plin, cu ei.
Un monstru care ştie că-i diferit şi-şi doreste ca măcar o clipă să renunţe la gândurile filozofice şi să se bucure de simpla existenţă.
Un monstru căruia-i e teama a se mai increde-n oameni, singurul în care mai crede acum fiind în alt cartier, înamorat.
Un monstru dependent de net,  de comp, ce citeşte prea mult poate pentru a scăpa de-ndoieli şi pentru a evita durerea ineluctabilă, oricum.
Un monstru trist.Un monstru care pentru a reuşi ce şi-a propus, tre’ să renunţe la ce ţine mai mult, ştiind că-i va pricinui o durere mare, dar e un rău necesar..

El,visul..

Şi când visele-ţi cutremură gândirea

Şi nu ştii ce şi cum,

Alegi iar un alt drum

Acerb şi sinuos,

Dar deja totu’-i iar pe dos!

Şi totuşi, nu regret nimic

Din ce-am făcut intrepid şi ce temerar voi face

Deoarece prea mult am suprimat.

Am cam ieşit din carapace.

Oniric mi se pare-acum somnul

Unde subconstientu-mi scoate la suprafaţă

Ceea ce-ascund cu blazare-n timpul zilei.

O evadare din rutina zilei

Visele-mi oferă;  coborârea cortinei

Şi-eliberarea acerbei fiare,

Ce nu mai suprimă,ci-nlatură

Orice-ndoială şi atroce fiind,

Îşi croieşte belicos drumul de curmătura

Spre al sau vis, cu neverosimila-i alură,

Şi nimicind totu’-n calea-i..

Egoistă fiind, fiara.

Şi trezit fiind, observi efemera, dar cutremurătoare, subversiune.

Şi-ţi doreşti să fi fost adevărat.

Dar nu, s-au spulberat..

Erotismul, zborul, omorul-deci, plăcerea.

Inc-o leapsa

Preluată de la Ego Feminin.

Dacă eram o lună, aş fi fost Iunie.

Dacă eram o zi a saptămânii, aş fi fost Sâmbătă.

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost dimineaţă. .

Dacă eram un animal marin, aş fi fost pisică-de-mare.

Dacă eram o direcţie, aş fi fost stânga.

Dacă eram o virtute, aş fi fost curajul.

Dacă eram o personalitate istorică ,aş fi fost Napoleon Bonaparte.

Dacă eram o planetă, aş fi fost Saturn.

Dacă eram un lichid, aş fi fost lapte.

Dacă eram o piatră, aş fi fost Achat.

Dacă eram o pasăre, aş fi fost un vultur.

Dacă eram o plantă, aş fi fost mătrăgună.

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost ploioasă.

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost o vioară.

Dacă eram o emoţie, aş fi fost bucuria.

Dacă eram un sunet, aş fi fost un susur.

Dacă eram un element, aş fi fost Xe.

Dacă eram un cîntec, aş fi Thunder-East 17/Cold-Static X.

Dacă eram un film, aş fi fost Saw.

Dacă eram un serial, aş fi fost Criminal Minds.

Dacă eram o carte, aş fi fost ‘M-am hotoarat să devin prost’-Martin Page.

Dacă eram un personaj de ficţiune, aş fi fost Jason Statham

. Dacă eram un fel de mîncare, aş fi fost crevete.

Dacă eram un oraş, aş fi fost Viena.

Dacă eram un gust, dulce-acrişor.

Dacă eram o aromă, aş fi fost aromă de vanilie şi caramel.

Dacă eram o culoare, aş fi fost verde-albăstrui.

Dacă eram un material, aş fi fost satin.

Dacă eram un cuvînt, aş fi fost fuck.

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost ochii.

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost zâmbetul.

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost matematica.

Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Ed.

Dacă eram o formă, aş fi fost cub.

Dacă eram un număr, aş fi fost 6.

Dacă eram o maşină, eram un X Trail de la Nissan.

Dacă eram o haină, aş fi fost sutien.

I’m sad.

I want you out,out.
I feel it at every single pulse beat.
Irritating me and I,the others.
Fuck off!
And take your clothes off,
‘Cus I want you naked,
Empty and scared.
To fusion,to be one.
To manipulate and see
What dough can do.
And become what you hate the most.
Fallacing all night long,
Still don’t know where I belong.

This secret keeps haunting me down,
Doesn’t want me to fall asleep.
The echo of your voice
Reverberates in my sinuous mind.
I’m sad and the tiredness isn’t truthful,
The anger is powerful,the tears ain’t coming,
I’m losing myself in yelling.

The shell appears to be broken

And now I want nothing to token..

The core seems so rotten..

I’m sad and the days are short,time isn’t enough,
Difficult to be so tough.
But I forget my pain,give in
Just to my dreams,no sorrow,
No one,nothing to borrow..
The rain’s now my delight,
Not losing the after rainbow with just a fugitive sight.
Keeping its colors on the great sky a lot
Without imagining another sordid plot!
Running wild,being me,loving,
Fucking,killing,laughing,
Enjoying the sweet cold silence.
No boundaries,no wooden fence,no offense
Brought with your lame lens.

Simple ganduri.

Mai exista si oameni buni,chiar insoliti,dar ce’ti ofera-n dar un simplu zambet doar pentru ca e luni,sau pentru ca au ajuns la o varsta octogenara si se bucura,pur si simplu,ca inca mai traiesc..Oare cati dintre noi mai gazduiesc acea dorinta de a-i face pe ceilalti fericiti?Dar cine’ti mai ofera o floare doar pentru ca simt asta..pentru ca sunt fericiti?
Cum se face ca inca nu ne’am razvratit impotriva armatei livide ce dainuie neincetat pe strazile obosite si surpate de vant,care parca e lipsita genetic de muschii faciali ce te ajuta sa zambesti?Putem totusi trai far’ a zambi?Mai ganditi si pozitiv.E greu,da.Dar nu va mai lasati noptle-mpaienjenite de valurile gandurilor negre si de briza necazurilor cotidiene.Plutiti!Macar pentru o secunda lasati-va purtati de covoarele culorilor mintii,uitand de gri si negru.
Si sfarsim prin a ne-ntreba de ce ni s-a-ntamplat asta chiar noua.Si de ce.Da,asta ne-ntrebam fiecare,la un moment dat al vietii noasre letargice..DE CE?Raspunsul e simplu.
Pentru ca nu stim sa fim fericiti.Nu stim sa ne bucuram de lucrurile marunte si simple ce ne-nconjoara.Nu stim sa zambim.Nu stim sa iubim.Totul,in afara intereselor noastre,pare lipsit de importanta.E normal ca universul sa puna-n aplicare ceea ce tu gandesti.Si ti se-ntampla toate tie pentru ca esti un pesimist.Cine a zis ca nu esti destul de bun pentru a avea ceea ce’ti doresti,sa stii ca e un prost.Dar oamenii nu cred,asa c’am s-o las balta..

Brasovul meu..

Orasul in care va aflati e pe harta mic,dar orasul in care traiesc eu e infinit.El gazduieste liceul meu mult iubit,serviciul mamei,locurile mele de evadare preferate.Si e orasul in care m’am nascut.Si-n care am atatea amintiri..Placute sau mai putin placute,nu conteaza.Sunt ale mele!Si prin el alerg desculta prin vise.Si ce vise!Dar se-ntampla sa’mi intre cioburi de sticle abandonate-n talpile-mi firave..si apoi sangele-mi ploua si’mi cade ceva-n cap sau ma-mpiedic de ceva.Si e evident ca visurile nu ma vor.Daca nici acolo nu pot avea ce vreau,atunciunde?Si cu cine?Si de ce?Si atunci se trezeste demonul din mine,care-ncearca sa evadeze neincetat.Dar lanturile-n care-i tintuit nu le va rupe.

Si ma trezesc din nou plutind pe strazile obosite de atatia pasi ingrijorati,dezlantuiti in furie si iubire.Si ele n’au cum sa lupte,n’au cum sa castige lupta cu oamenii,n’au cum sa le cucereasca zambetul,sau macar sa’l picteze pe fetele lor livide de atatea necazuri si ipohondriile batranetii romanesti.Si atunci ele sunt impanzite de afise inutile,care,pare-se,ar avea rolul de a-ti deschide orizonturi noi,spre o viata mai buna.

Un oras peste care domina pesimismul.Un oras in care oamenii distrug ceea ce nu stapanesc.Un oras in care oamenii-ti distrug visele,determinandu-te sa-ti cladesti altele noi:desarte,imunde,eterne.Si vor sa te schimbe,sa te faca sa crezi ceea ce vor,ce li se pare lor ok.

Si atunci orasul de ce n’ar incerca sa se razvrateasca?Daramand cladiri,surpand sosele,inebunind oamenii,turturii urmarindu-i ca sa gaseasca momentul oportun pentru a le strapunge teasta..

Si toate acestea se-ntampla-n orasul meu,un oras in care oamenii nu mai zambesc.