Dacă mâine n-aş mai fi, nu mulţi ar fi cei care şi-ar aminti de fata cu crize de râs. Nu ştiu dacă-s diferit, dar mi se spune des. Rămân aici, aşa cum sunt, n-am de ales.

Îmi alungi pofta de viaţă, m-afunzi în a iernii albeaţă, plin de greaţă-ntr-o mare de viermi cu mintea cam creaţă. Nu prea reuşesc să mai fiu zâmăreaţă. Însă-mi scapă sardonice surâsete, reaprinzându-mi focul de abhoră şi panism. Îmi imaginez lucruri de-un sadism nelalocul lui. Am căzut într-un tenebru abis, repetând la nesfârşit acelaşi trist bis. Singur, temerar mărşăluiesc prin nimic, împiedicându-mă de marele nimic, găsindu-mi liniştea-n acelaşi fad nimic.  Am reuşit să imit prestidigitaţiile binecunoscute, printr-un efort sisific.

Prolific, zvonurile circulă cu viteza de peste 70 km la oră. Superfluu, însă. Mare brânză. Aşa-s oamenii, se hrănesc din suferinţa altora. Ancora vertiginos e aruncată, superflue eforturile însă.

Aprinsă e torţa ce mă-mpiedică a zâmbii naibii. Furtuni în stomac se declanşează, deranjând ale râurilor albii. Scuze, violenţă, vinovăţie, impertinenţă, abhoră de sine, suspine..

Revine uraganul ce te schimbă, ce te lasă făr’ casă, ce multe cicatrici inexorabil îţi marchează pe faţă. N-aud ce ceilalţi afabil îmi şoptesc, îmi doresc să pot derula caseta ca să mai pot trăi odat’-acele senzaţii. Utopice aspiraţii.

Pulsaţii nebune şi sălbatice pun stăpânire acum pe mine, vreau să fiu altul, să pot ucide, să le pot face circumcide. În sânge concupiscent vreau să mă scald, să-ţi vomit când ţi-e prea cald, să vă torturez pe toţi c-un incomensurabil pumnal de smarald. Să vă fac statui de maţe, spânzuraţi de-a voastră ignoranţă, fariseică speranţă. În ulei să vă fierb, să simţiţi cum vi se dezlipeşte pielea, să suferiţi, cuprinşi de alenea programată. Comprimată va fi mintea voastră, sucită, smucită, măcelărită.

Tresar când telefonul sună, revin la lumea nebună, în vacarm. Încă-mi vine să vomit pe toţi, cu sânge şi boli venerice, cu otrăvuri  şi acizi sulfurici, să vă transform în nişte  neînsemnati, scârboşi purici, făr’ posibilitatea de-a suge sânge; sunteţi sătui. Înc-un cui pentru a uita al cui e sufletul pe care, cu perfidie-l deţineţi. Mai şi susţieţi că sunteţi adepţii nu-ştiu-ce-ului, adepţii veridicului. Bulimicului i se respinge fericirea, îi mai rămâne doar povestirea.

Cicatrici pe picioare, aparent fără motiv.  M-am transformat abortiv, devenind un blazat monstru făr’ de -al sensibilităţii tiv. Mint, sunt un dezastru emotiv, mint, mă-mbăt cu absint.