Vreau acum să zbor, vreau să simt că mor. Mă schimb. Pentru unii nu-n bine.

Vreau să fiu pe ritmul nopţii fericit, neobosit, îndrăgostit.

Mă las învăluit în al cuiului zâmbet, alunec de pe bancă prosteşte, nu prea înţeleg ce tocmai mi se povesteşte. Dar e amuzant. Măcar aşa să pot zâmbi. Ca un retardat afundat în propria-i lume, nemişcat.

Mi-e cald, mi-e rău.. îmi pare rău că v-am pierdut pe toţi. Parc-aşa mi-a fost sortit, să-mi fiţi luaţi de-al furiei apetit.

Aplauze ! Aplauze !

Luptă omu’ pentru fariseice cauze, moartea nedându-i pace. Şi face tot ce nu-i place, injectându-le celor din jur furie.

Simt că scap de sub control. Ajutor n-o să cer decât când va fi prea târziu, mă ştiu.. Dacă eu nu mă pot salva, atunci nimeni n-o va face. Locvace devin când sunt în stare de ebrietate, îmi părăsesc sentimentele şi le las în picioare să mă calce.

Animalice-s chemările. Sunt bolnav, ceva greu şi abject îmi apasă pieptul, mă sufoc. Un foc mistuitor mă distruge, mă macină, concurge-n venele-mi de zombie. Convulsiile mă chinuie a le zâmbi, şi reuşesc, ale naibii ! Un zâmbet sardonic, perfid, demonic. Antagonic e-aşezat-abhora, joacă inexorabil hora crimei.

Devin un criminal, n-am încotro. Ucid, deşi nu vreau. Mă simt gol, pustiit, nepreţiut, deloc iubit. Învins, umilit, obidit. Surprins..