demascat. am aflat din sidefie-ntâmplare ceea ce ai pus la cale.
Am aflat, că gândurile-ţi nu erau, de fapt, ale tale, ci-mprumutate cu aviditate dintr-o carte cu file nu prea colorate.
Mascate-s toate, acoperite c-un văl de pânză imundă, pătată cu speranţă crudă. Speranţa de-a-nvinge, de-a fi pe primul loc, de-a mistifica, de-a fi legat de propriul joc.
Nu-i loc destul, forţa centrifugă într-un vertij ne-aruncă, făcându-ne a ne-ntreba, echivoc şi aiurea, cine suntem, ce şi când. În curând ne vom metamorfoza, dacă n-am şi făcut-o deja, transferându-ne existenţa-n areal, în al altui timp canal, penetrând anal şi anevoie, totodată frenetic şi estetic, gaura neagră a eropatiei, a zbuciumului nevrotic, a supliciului exotic.
Ridicând miniobeliscul sfidării apoteotic, ne apărăm într-un fel, sau pur şi simplu ne salutăm. Urlăm de refuz şi verbal abuz atât de tare încât nu ne-aude mai nimeni. Pretutindeni vedem trupuri încet mergătoare cu atitudini cabotine, nu mai ştim cui aparţin ale noastre suflări, suspine. Cine deţine controlul, când anarhia e extatic trasă pe nas, pe loc bătând acelaşi, dar acelaşi static pas ? C-un policrom de fum compas desenezi perfecte cercuri, consolându-te astfel doar cu precizia formei. Ce e forma ?

Încercăm a ieşi din tipare, încălcând norma de normalitate, înţepându-ne cu exactitate, ca pe 4/4 cu bass-off beat, cu ace de absconsitate. E greu să fim noi înşine. De ce ? De ce ne ferim mereu să nu mistificăm, de ce ne e teamă de-a lumii cariată gură ? Sunt judecat, o ştiu, dar sunt aşa cum sunt, un infect zâmbăreţ cu caracter abject, un monstruleţ ce nu se lasă iubit, considerându-se mult prea nedemn pentru fiinţa iubită, rănindu-se imprecis, decis să nu renunţe la surâs pentru un complex ce-ncă n-a apus. Mut şi pentru sine, de multe ori, îşi găseşte alinarea dansând violent cu literele apăsate, şterse, ale cărţilor demult dezvelite de insolit, ele-s de nelipsit.
Malefic-a devenit fiinţa bipedă când vine vorba de un caracter necunoscut, de necaz, rănind cu gloata şi aruncând cu boabe de insulte, fiinţ-aceasta nemaigândindu-se la probabila rădăcină roas-a celui obidit.

E trist cum lucrurile se deplasează-n lentoarea cotidianului, evitând, parcă, notele dulci ale pianului..