Mă-ntorc la cuvintele-mi dulci, amare,

pe poteca-mi plină de decedate calvare.

Mi-am uitat toate suspinele,

emoţiile ş-amintirile.

Privesc în tine, cu tine şi prin tine.

Respir adânc, dar-s înecat de emoţie,

posedaţi de-ai vieţii erecţie.

Dar totuşi, privesc în tine, cu tine şi prin tine.

Şi, deci, merg alert

în timp ce-s considerat un om dement.

Sufletul moare, dar lent,

în juru-mi totu-i inert.

Sunt absent, dar totuşi prezent.

Adept al noului curent,

al tragicului moment.

Da’s omiprezent.