Furia

Furia m-a cuprins ș-aștept să explodez,

nervii-nțepându-mi măruntaiele violent,

în timp ce starea mi-o blochez,

ea accentuându-se și arzând, ardent…

 

Dar durerea mă sfâșie

și mă-mpinge în hăul trivial,

vărsându-mi în el furia-ntr-o fâșie

neagră și ascuțită, de scandal…

 

Sufletul îmi stă în cuie, agățat,

și nu-nțelege de ce a fost obidit,

și de ce în capcan-a fost ațâțat,

dar i-a fost teamă, n-a simțit…

 

futil…

Încerc să-mi revin din consternarea loviturii,

încerc să-mi ascund chipul spelb,

dar supefluu, căci în calea viiturii

totul este măcinat, nimic nu rămăne alb…

 

Îmi înăbuș, cu greu, gândurile amare,

intrând inadvertent în stări bizare,

de confuzie și de tortură,

închizându-mi sufletul în camera obscură…

 

 

Fără gândurile-mi, pedepsite

realizez că totu-i futil,

doar ele aprinzându-mi emoția, cu un fitil,

obligându-mă să-mi țin deschise pleoapele necăjite…