Mă doare şi zâmbind.

Şi nu ştiu măcar de ce mă doare asa de tare. De ce? De ce-mi pasa asa de mult? De ce m-am ataşat atat de mult de tine, prietene? Doare,să ştii. Şi plec pentru că vreau sa rămân,da..

M-am săturat de banalitate, de reguli superflue, de caractere abjecte, triviale, de falsele aparenţe .De vicisitudine, pur şi simplu.

N-am, nu vreau, nu pot- te arde lumea cu ‘nu’-uri, lăsând urme. Comentarii vexatorii aruncate-n fata-ţi oarecum inadvertent, ce dor uneori prea tare, lăsând răni ce nu se mai inchid decat prin cauterizare şi deci, lăsând pe veci cicatrici.

Nu reuşesc să-nţeleg de ce ,ce şi cum. Nu ma miră prea mult, deoarece mă scald de cand mă stiu in apele incertitudinii.

Mă pierd printre sticle de alcool, comportându-mă rizibil uneori, impiedicându-mă-ntr-o temporara letargie şi oarecum.. fericire. Mă pierd in privirea-ţi acvilina, prietene, străbătându-mi fiori reci tot corpul.

Vreau să plec, dar nu prea. Nicicum nu-i ok .Cum să renunţ, nu ştiu; vreau? Nu..sau poate da. Nu  mi s-a mai intâmplat niciodata aşa ceva .Ţin la tine mai mult decat la prietenii de-o viaţa, frate.

Mă doare âambetul. Mă simt pierdut si solitar,c a-ntotdeauna. Niciodata prea aproape de cineva..

Mă-nvăluie ameteala nicotinei, deplasându-mă anevoios in starea de ebrietate adolescentină, şi uitand un pic de necazuri, evadând din cuiele impasibilitatii, durerii, şi plutind in anarhia omenirii perfide, dăruindu-ma fortuitului si aşteptând crizele-mi specifice de râs, care mă elibereaza din cuşca blazarii.

Animalul din mine urlă disperat, incercând să iasa, să loveasca. Sângele-mi clocoteste de nervi, faţa-mi se-nroşeşte, venele-mi se umflă, tremuratul se instalează şi limba-mi se-ncordează. Insultele-s pe cale de-a fi scoase afară, dar ştiind că voi pierde orice control asupra-mi daca lovesc animalic pe cineva, sparg/lovesc orice altceva, evitând astfel ştirbitatea, sângele vărsat şi ochii umflati+scandaluri de care I don’t give a fuckin’ shit.

[Şi ţin la tine ca la un prieten super bun,a nu se-nţelege altceva..]

In ghetou?

Trişti suntem,vioi nu.

Şi-acum plouă.

Bine că spală ploaia praful de pe câteva trudite feţe,

Abia cuprinse de bătrâneţe.

Calci prin gropi, că-ncotro n-ai.

Te uzi şi bani n-ai. Din nou.

Că de, e criză.

În cartier, baştani, cocălari şi piţipoance.

Unii fluieră, alţii se bat.

O parte din ei deja s-au îmbătat.

Şi ce le poţi cere?

Educaţie prea multă unii n-au.

Aici, în cartier, viaţa-i altfel.

Umbli seara târziu, te-alegi, poate, c-un zurbagiu

Ce nu te lasă-n pace.

Ori zăreşti, într-un colţ întunecat de scară,

Un act sexual,un oral.

Clădirile au un aer trist şi parcă stau să cadă.

Şi-au pierdut culoarea, se surpeaza, iar toată lumea comentează..

Zbiară prostimea generală dac-un lucru bun nu vrei să fie făcut de mântuială..

Ca să te ridici, tre’ măcar o dată să fi căzut.

Şi apoi vei şti ce-ai mai bine de făcut. Pentru tine, pentru alţii.

Sau numai pentru tine, dacă eşti mai egoist.

De copii e plin p’aici.

N-au ei prea multe de-nvăţat din umblatul creanga prin ghetou,

Însă vor şti s-admire un mişto popou,

Şi ei vor avea bani când ceilalţi dorm.

Căci nu se tem de-nchisoare.

Nici eu, de altfel.

Fiindcă noi ştim ce şi cum …

Când taţii-s în închisoare, te obişnuieşti.

Nu-ţi mai dai seama când te doare.

Te transformi, simplu.

Unii muncesc să iasă din rahat, alţii fură, cum am mai spus.

Copilăria nu mai e copilărie, candoarea cam lipseşte,

Curvia-n aer pluteşte.

Trăieşti la bloc, unu-i albastru-deprimant.

Varietatea de vecini îţi colorează dimineaţa..

Pedofili la 17 ani, ţărani anagramaţi şi bârfitoare..o parte cam nespălaţi.

Cocalar din cocalar s-au pestilenţiat c-un caracter sordid inamovibil

Nici de curve.

O viaţă simplă ducem noi aici..

Şi realizezi că eşti prea adânc înfipt ca să te mai poţi scoate

Din ilegale, deja banale fapte,

Şi cu deloc superflue vise,

Căci câteodată doar ele merită mai mult.