Mă doare şi zâmbind.

Şi nu ştiu măcar de ce mă doare asa de tare. De ce? De ce-mi pasa asa de mult? De ce m-am ataşat atat de mult de tine, prietene? Doare,să ştii. Şi plec pentru că vreau sa rămân,da..

M-am săturat de banalitate, de reguli superflue, de caractere abjecte, triviale, de falsele aparenţe .De vicisitudine, pur şi simplu.

N-am, nu vreau, nu pot- te arde lumea cu ‘nu’-uri, lăsând urme. Comentarii vexatorii aruncate-n fata-ţi oarecum inadvertent, ce dor uneori prea tare, lăsând răni ce nu se mai inchid decat prin cauterizare şi deci, lăsând pe veci cicatrici.

Nu reuşesc să-nţeleg de ce ,ce şi cum. Nu ma miră prea mult, deoarece mă scald de cand mă stiu in apele incertitudinii.

Mă pierd printre sticle de alcool, comportându-mă rizibil uneori, impiedicându-mă-ntr-o temporara letargie şi oarecum.. fericire. Mă pierd in privirea-ţi acvilina, prietene, străbătându-mi fiori reci tot corpul.

Vreau să plec, dar nu prea. Nicicum nu-i ok .Cum să renunţ, nu ştiu; vreau? Nu..sau poate da. Nu  mi s-a mai intâmplat niciodata aşa ceva .Ţin la tine mai mult decat la prietenii de-o viaţa, frate.

Mă doare âambetul. Mă simt pierdut si solitar,c a-ntotdeauna. Niciodata prea aproape de cineva..

Mă-nvăluie ameteala nicotinei, deplasându-mă anevoios in starea de ebrietate adolescentină, şi uitand un pic de necazuri, evadând din cuiele impasibilitatii, durerii, şi plutind in anarhia omenirii perfide, dăruindu-ma fortuitului si aşteptând crizele-mi specifice de râs, care mă elibereaza din cuşca blazarii.

Animalul din mine urlă disperat, incercând să iasa, să loveasca. Sângele-mi clocoteste de nervi, faţa-mi se-nroşeşte, venele-mi se umflă, tremuratul se instalează şi limba-mi se-ncordează. Insultele-s pe cale de-a fi scoase afară, dar ştiind că voi pierde orice control asupra-mi daca lovesc animalic pe cineva, sparg/lovesc orice altceva, evitând astfel ştirbitatea, sângele vărsat şi ochii umflati+scandaluri de care I don’t give a fuckin’ shit.

[Şi ţin la tine ca la un prieten super bun,a nu se-nţelege altceva..]

Realitate sau vis..

Nici nu mai stiu care-i realitate si care-i vis.

Contemplezi zilnic,in fiece moment al letargicei tale vieti.Traiesti intr-o continua si ambigua actiune insipida.Acrobatii de cuvinte ironice si insolite,colorate..sau doar gri.Priviri jucause,pline cu subinteles.Actiuni ghidate de dorinte si ordine oarecum rizibile,intempestive.Vrei rezultate viabile,dar nu muncesti.Pentru cine?Pentru ce?

[Iti] Iei colegii si amicii-n zeflemea,comentezi prolixic si prost.Vrei sa pari expansiv dar reusesti doar sa devii un apocrif,ca toti ceilalti din juru-ti.Ce conteaza daca razi,nu?Tot ce-ti pas-acum e sa fii tu bagat in seama..de parca nu te poti hrani decat cu privirile celorlati atintite spre tine,de parca nu-ti poti potoli setea insidioasa de a-i face pe ceilalti sa se simta prost decat daca te faci auzit .

Nu mai poti fi tu.Toata lumea copiaza pe toata lumea.Ba nu,‘imprumuta’ impasibil din tine,ca apoi sa-ti reproseze ireverentios ca nu mai esti tu.

[-Esti un fals!huaaaa ]

Indignare?..oare mai are rost sa tii-n tine vreo suparare?

Obisnuinta?..zadarnic.neputinta.

Oferi[sau macar incerci] s-oferi priviri si zambete mereu ingenue[ca doar din suflet vin..]Si cutezi sa crezi ca un zambet vindeca rani.Si speri s-oferi o stare de bine cuiva,oricui:)..Dar nu,nu..Mistouri insidioase si pizmase despre unu’,altu’,despre tine.. toata ziua!

Si ne cam saturam sa ne luam dupa aparente,deoarece de mult prea multe ori ne-am inselat si nu mai indraznim sa mai credem ca-n cineva mai exista ceva pur,simplu,ingenuu.,adevarat.Si te-ntrebi cum sa procedezi si ce sa zici..sa te mai oftici?