Suflul zbuciumat ne piaptănă, ne aruncă praful peste ochi, ne răneşte gâtlejurile şi ne-njunghie, implacabil, inimile. Încerc forţele a-mi aduna pentru a-nfrunta marea vindicativă putere, dar vântul de S-E mă cere. Sunt la pământ acum, mi-e teamă să mă mai ridic. Printr-un efort sisific, culeg vorbe din amintirile şterse şi uitate, astfel întremându-mă.

Degeaba. Fiecare pe propriu-i drum, adâncit în al său nesfârşit zbucium. Mă rănesc cu fum, vomitându-mi speranţele-nsângerate-n toaleta tenebrei găuri. În buzunarul rupt mai am un sâmbure de sentiment năucitor, absurd, acid, placid, sonor. O să-l ard pe rugul mistificării şi o să pun cenuşa-ntr-o ruginită urnă, cu care-o să dorm la căpătâi.

Un suflet ce se vrea imatur, visând la ochiul sur. Îmi plânge trupul şi suspină, tânjind dup-o picătură de atropină, e trist şi adopt-o atitudine cabotină. Sufletu-mi e estropiat, obnubilat, prizonierul eropatiei adolescentine..

M-adăpostesc în colţul genunei, doar aşa plutind deasupra terenului acid al ataraxiei, cu oniric drogându-mă. Histrion şi monoman, al bibliotecii şobolan, ce priveşte cu langoare spre tot ce-l înconjoară, mai are un pic şi se omoară cu blazare.

Presărat cu vicii, când apatic, când extatic, când onctuos, când sarcastic, mă predau incuriei cu paşi sobri şi grei, pudibond si panicard.